luni, 19 aprilie 2010

Hackerii romani au spart Daily Telegraph


Pe site-ul publicaţiei a fost publicat un mesaj în limba română, în care presei din Marea Britanie i se cere să facă distincţia între români şi ţigani.
Cateva secţiuni ale variantei online a site-ului Daily Telegraph au fost sparte de hackeri români, care au afişat, în loc de paginile obişnuite, un mesaj în limba română, care reproşează publicaţiei modul tendenţios în care sunt prezentaţi românii în presa britanică.
"Ne-am săturat să vedem cum nişte 'gunoaie' ca voi încearcă să îşi bată joc de ţara noastră. Să ne creaţi o imagine cu totul alta faţă de cea reală, şi numindu-ne 'romanian gypsies' difuzând emisiuni de tot câcatul gen Top Gear. Dacă aţi avut tupeul să enervaţi o ţară întreagă, aflaţi că nu ne vom opri aici!", se precizează în mesajul care poartă titlul R.N.S. - Romanian National Security şi este semnat "România".
Hackerii români au adăugat şi un post scriptum, de data asta în limba engleză: "Guess what, gypsies aren't romanians, morons" (Ghiciţi ce, ţignii nu sunt români, idioţilor!).

Cele două secţiuni afectate ale site-ului sunt "Short Breaks" şi "Wine and Dine".

Varianta online a Daily Telegraph a căzut victimă unui atac informatic şi în martie 2009, când adresele de email ale cititorilor înregistraţi au fost publicate pe site. Vinovatul de atunci ar fi fost tot un român, susţine ziarul Guardian.

[sursa:Realitatea.net]

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu