Rapid 5 - 1 Steaua

Involuntar, Giuleştiul a arbitrat lupta pentru titlu în favoarea celeilalte echipe feroviare, CFR, dar a reintrat în cărţi pentru Europa League.
Giuleştiul rămâne un spaţiu în care, chiar dacă moare cineva important, întotdeaua e loc să se nască o nouă idee sau un alt ţel. Aseară, cu doliul lui Sandu Neagu pe mână, Rapid a arătat că, dacă planeta se scufundă, cineva continuă să prindă în undiţă farmecul vieţii.

Dacă nici acum nu se lasă Tudose...
Repriza de care se temea Stoichiţă, prima, s-a terminat 4-1. Tudose, Jelev şi Tătăruşanu au fost doar păpuşi stâlcite de imaginaţia lui Spadacio, Cesinha sau Ioniţă. Tudose! Mai ales penibilul Tudose! L-a scăpat pe Ioniţă din marcaj cât pentru un campionat întreg. Apoi Jelev şi Tătăruşanu, cu somnul lor de la a doua reuşită a Rapidului! Între aceste goluri, penalty-ul obţinut şi transformat de Kapetanos nu a fost decât palida speranţă că Giuleştiul poate fi răpus în zi de vână. Cesinha şi apoi Marius Constantin au completat carnagiul şi, astfel, ajungem la pauza până la care Stoichiţă credea că supravieţuieşte cu aşa apărare.

Impotenţă şi frumoasă nebunie
Planul B, repriza a doua, cea care trebuia să-i aducă victoria atunci când, chipurile, adorm gazdele, rămăsese o hârtie aruncată într-un colţ de vestiar. Steaua e în comă, Rapidul cântă, îşi aranjează panglicile negre şi continuă asediul. Cesinha face 5-1! Şi totul se termină aşa, cu fardurile magicianului Stoichiţă scurse de pe chipul unei Stele cu limite, a cărei faţă adevărată, hâdă şi impersonală, nu este cea a unei campioane. În schimb, Rapid îşi spune din nou ce-şi spune de ani de zile: "Sunt nebun, deci exist!".

Cea mai mare diferenţă la care Rapid bătuse până la acest meci Steaua în campionat a fost de trei goluri. Totuşi, în Supercupa României din 1999, giuleştenii au învins cu 5-1.